Laborator

Virusuri, evoluții, coronavirus

Publicat pe 18.03.2020

Pandemiile ne afectează și schimbă viețile de mii de ani. Din fericire înțelegem cum funcționează, știm la ce să ne așteptăm și înțelegem ce trebuie să schimbăm.

Cu două săptămâni în urmă m-am mutat din Hong Kong (unde am trăit un an) în Frankfurt. În avionul pe jumătate gol am completat un formular special în care am scris adresa unde pot fi găsit și unde am stat în ultima lună.

În aeroportul din Frankfurt am fost luat prin surprindere - nu de controlul temperaturii corporale cu cititoare bazate pe infraroșii (practică folosită în permanență în aeroportul și în portul de pasageri Hong Kong, cu mult înaintea apariției și răspândirii COVID-19), ci de lipsa lor totală.

Am avut un fel de senzație eliberatoare - în sfârșit am ajuns într-un loc mai puțin afectat și departe de o societate pe care o percepeam de control - difuz, social sau direct, politic.

La nici două zile, Lombardia intra în carantină, apoi toata Italia, iar România experimenta trecerea de la discursul despre diaspora salvatoare la cel despre diaspora invadatoare și aducătoare de molimă.

Dintr-o dată sentimentul meu s-a transformat din eliberare în nesiguranță. Am început să gândesc, sau mai degrabă să simt, că sunt mai expus unei contaminari aici, în Europa, decât în Hong Kong.

Virusurile sunt entități biologice interesante, secvențe de acid ribonucleic care nu au toate caracteristicile unei ființe vii și care au nevoie de organisme gazdă pentru a se reproduce și răspândi. Când gazdele sunt oamenii, virusurile devin entități antropologice, în sens larg.

Articolul acesta nu este și nu trebuie folosit ca referință pentru cursul acțiunii pe care fiecare dintre noi, individual sau colectiv, ca societate, ar trebui să o urmăm. Sfaturile acestea vin cel mai bine de la medici, instituții și organisme de specialitate.

Voi încerca, însă, să arăt cum interacțiunea dintre virusuri și oameni creează tipuri de comportament diferit, se calchiază pe structuri culturale pre-existente în mod diferit, interacționează cu tehnologia și au rezultate așteptate și neașteptate dintre cele mai interesante - inclusiv în cazul măsurilor luate de instituțiile sus amintite.

Când gazdele virusurilor sunt oamenii, viața virusurilor este una culturală. O epidemie ne relevă mecanismele sociale și culturale dintr-o parte sau alta a lumii, ne clarifică mecanisme instituționale și ne arată posibile resorturi morale ale unei societăți. O pandemie cum avem în cazul COVID-19, ne arată umanitatea în tot ceea ce are ea mai bun. Sau mai rău.

Contagiune

Epidemiile au o poveste. De fiecare dată, însă, povestea lor este spusă diferit, în cheia culturală a epocii respective.

În cartea sa “Contagios: Culturi, Purtători și Povestea Erupției”, Priscilla Wald identifică structura generală a acestei povești care începe cu identificarea unei zone infecțioase și căutarea faimosului pacient zero, continuă cu răspândirea prin agenți purtători ai patogenului și se termină de obicei cu intervenția epidemiologică menită să conțină virusul și eventual să-l elimine.

Tot în cartea sa, Wald arată cum în fiecare epocă virusurile și povestea îmbolnăvirilor capătă forme narative specifice epocii. Evident, modul în care este spusă povestea nu numai că este influențat de cultura și evenimentele epocii respective, însă o și influențează, determinând în același timp și în mare măsură rapiditatea transmiterii și consecințele epidemiilor.

Istoricul Frank Snowden, autor al “Epidemii și Societate: De la ciuma neagră până în prezent”, vorbește pe scurt într-un interviu pentru New Yorker despre diverse epidemii și impactul lor în istorie. El relatează cum ciuma și tuberculoza au influențat arta în moduri diferite - ciuma prin creșterea meditațiilor vizuale asupra morții, iar tuberculoza prin asocierea ei cu elitele și cu clasele creativ-artistice și reprezentarea ei ca formă a frumuseții.

În același timp, vorbește despre cum febra tifoidă a distrus trupele lui Napoleon trimise în Haiti să reinstaureze sclavia, influențând direct câștigarea independenței în Haiti și determinându-l pe Napoleon să cedeze Louisiana lui Thomas Jefferson.

Probabil observația importantă și astăzi este însă asocierea epidemiilor distructive cu marginali și clasele sărace în Franța, Snowden argumentând că masacrele ce au urmat revoluției din 1848 și comunei din Paris în 1871 au fost văzute ca acte de salubrizare a societății prin eliminarea fizică a presupuselor gazde ale agenților patogeni - marginalii și clasele muncitoare sărace. Sună cunoscut? Ar trebui.

Un virus celebru și recent, prezent încă dar aparent “domesticit” este HIV. De la început el a fost asociat cu un anumit tip de marginalitate și s-a mulat pe poveștile epocii.

HIV a apărut în timpul războiului rece, iar epidemia de SIDA a avut și ea forme specifice strâns legate de modul în care comportamentul în relație cu acesta a fost influențat de narațiunea Cortinei de Fier. În timp ce în partea de Est a Cortinei de Fier maladia era prezentată ca măsură a decadenței capitaliste, în societățile capitaliste povestea oscila între invazie și pedeapsă divină pentru homosexualitate (mai ales în mediile conservatoare americane). Ignorarea inițială a maladiei în Est și tratamentul întârziat sau chiar negat în Vest a dus la răspândirea galopantă a virusului. Evident că virusurile nu discriminează. Oamenii, însă, da.

Pentru a vedea cum cultura, virusul și știința se leagă, un exemplu interesant în acest caz este Spitalul St. Paul din Vancouver care aparține autorității medicale Providence sub patronajul bisericii Catolice.

În plină epidemie HIV în anii ‘80 spitalul central Vancouver trimitea bolnavii direct la St. Paul’s Hospital, fără să îi admită în incintă, ca să nu mai vorbim de a-i trata, de multe ori pur și simplu punându-i într-un taxi.

Deși catolicismul era în acea perioadă împotriva homosexualității, deși credința generală era că HIV îi infectează doar pe homosexuali, a primat cerința, tot catolică, a protejării celor mai vulnerabili, iar cei veniți erau admiși si tratați cu toată atenția medicală. Accesul la cazuri, îngrijirea și documentarea lor, a dus, am putea spune ‘natural’, la înființarea și dezvoltarea unuia dintre cele mai prestigioase centre de cercetare a HIV/SIDA din lume la Spitalul St. Paul.

Evident că evoluția ulterioară a epidemiei a arătat nu doar că virusul nu își alege purtătorii conform unui plan divin sau ideologic, dar mai ales că modul în care cultura și ideologiile pre-existente au influențat poveștile create despre el în diverse societăți generând practici și recreând condiții diferite de propagare. Drama copiilor infectați din România din anii ‘80-’90 este strâns legată de asocierea imaginară exclusivă a virusului cu decadența occidentală.

Globalizare

Dacă HIV/SIDA a fost epidemia războiului rece, COVID-19 este pandemia globalizării și al unui anumit discurs ideologic al său - acela al neo-liberalismului și liberului schimb. Dacă povestea globalizării este legată de schimbul liber de marfă și piața financiară care încearcă să “evadeze” controlului statelor, de așteptat este ca această poveste să migreze și în explicațiile legate de virusuri.

Ca și HIV și alte virusuri mai noi, virusul care provoacă COVID-19 provine din “revărsarea” virală din lumea animală spre cea umană. Gripa aviară, gripa porcină, vaca nebună, MERS, SARS sunt tot atâtea alte exemple de virusuri migrate prin obiceiuri alimentare. Liberul schimb de virusuri între oameni și animale capătă dimensiuni globale.

Creșterea și densificarea populației, crearea de noi rute de schimb și de drumuri care intră adânc în habitatul animal, lărgirea paletei alimentare umane din plăcere, experimentare sau necesitate, cu alte cuvinte creșterea suprafețelor de interfață între oameni și animale duce la migrarea virusurilor.

Nu doar că virusurile nu discriminează ca oamenii, dar ele nu discriminează între oameni și animale - s-ar putea spune că au o perspectivă științifică asupra vieții în care oamenii și animalele fac parte din același regn: potențiale gazde.

Modul în care acționează “revărsarea” din lumea animală în cea umană e prezentat foarte bine în acest interviu cu un specialist virolog în exact acest domeniu, Dennis Caroll.

Consensul e că virusul care provoacă COVID-19 a apărut în Wuhan și este asociat cu enorma piață animală din regiune. Cum virusurile folosesc aceleași rute de răspândire ca și oamenii, în contextul global actual el s-a răspândit relativ rapid în jurul lumii.

Odată cu el, însă, au apărut virușii comunicării. Influențată de noile tipuri de media, de răspândirea știrilor false și de dizolvarea vocilor de specialitate în cacofonia generală, de încrederea scăzută în instituțiile de stat generată în ultimii 30 de ani de răspândirea ideologiei neo-liberale care a acompaniat un anumit discurs globalist, acela al economiei de piață libere, povestea noului virus se sparge în narațiuni punctuale și îmbracă atât hainele vechi ale “invaziei” cât și cele mai noi ale conspiraționsimului mondial.

Ca și marfa din China și apoi populația chineză care au “invadat” piața mondială contribuind semnificativ la ideea de globalizare, virusul care provoacă COVID-19 a “invadat” lumea întreagă.

Discursurile alunecă ușor între virusuri și oameni prin virușii electronici ai comunicării, de data aceasta nediscriminând între virusuri și oameni, însă creând discriminări între oameni. Invadatorii sunt oamenii.

Culturi

În poveștile “invaziei”, caracteristicile virusului sunt transferate oamenilor: în țările din sud-estul Asiei, au început să apară în spațiul public discursuri mai mult sau mai puțin rasiste împotriva populației chineze. În afara Asiei, discriminarea se face nediferențiat împotriva tuturor asiaticilor - cum a fost spre exemplu în atacurile recente din Paris împotriva unui restaurant de sushi. Atacurile se prelungesc și asupra oamenilor.

În China și Asia de Sud-Est reacțiile au fost prompte, statele luând măsuri și recomandând noi practici pe care populația relativ disciplinată le-a asumat și pus în practică. Noile măsuri au fost adoptate relativ ușor, pe fondul unor practici pre-existente de responsabilitate socială (cum ar fi portul măștilor când ai simptome de gripă), ducând la un grad mărit de protecție a populației în condițiile date.

Nu același lucru se poate spune despre Europa. Aici recomandările specialiștilor sunt interpretate în cheia locală a neîncrederii în instituții, mai ales în cele europene sau transnaționale și decodificate prin lupa drepturilor omului care pun accent pe decizia individuală, uitând de multe ori de aspectul social al indivizilor înșiși.

Când virusul creează noi focare de infecție, discursul discriminatoriu uman alunecă și el către cei asociați cu aceste focare, cum se vede foarte bine în România atunci când oameni din diaspora română din Italia au început să se întoarcă în țara de origine după izbucnirea epidemiei în Italia, de multe ori împotriva sfaturilor medicale. Aceștia au devenit noii invadatori.

Decidenții politici reacționează la știri, folosesc și interpretează sfaturile specialiștilor în relație cu cultura politică locală. Aceasta se vede în măsurile luate peste tot. În Europa, unele state alunecă spre tendințe izolaționiste deja prezente în politică și care au priză la populație.

Închiderea granițelor se face rapid în unele țări și mult mai lent sau deloc în altele. Adoptarea acestei măsuri este ca o hartă a încrederii în proiectul european, pentru că atât practica cât și specialiștii o spun clar: granițele nu opresc virusurile.

Cazul măsurilor în Marea Britanie - ideea de a controla răspândirea prin generarea unei imunități de grup este foarte controversată, ca mai tot ce vine din politica britanică. O privire cinică asupra acestei măsuri ar putea spune că de fapt îi ignoră și îi expun pe cei mai vulnerabili la virus, populația îmbătrânită și fără privilegii - în mod ironic cea care a votat Brexit și a dus la alegerea guvernului actual.

S-ar putea spune că acest pariu referitor la populație și bazat pe presupoziții asupra comportamentului viral este o privire managerială extremă, lipsită de empatie la nivel individual. Pentru mulți, ea rimează cu ideea de darwinism social (care nu are mare lucru de-a face cu Darwin și teoria sa, ci cu interpretarea dată de Spencer în perioada imediat următoare). Ca și în cazul izolaționismului, consecințele pe termen mediu și lung sunt pur și simplu necunoscute.

Cultura materială și tehnologia

Dacă virușii comunicaționali care răspândesc poveștile despre virusurile contagioase sunt asociate cu un tip de tehnologie imaterială, merită amintit că de fapt toată tehnologia are un suport material și că virusurile însele au nevoie de suport material când călătoresc în afara corpurilor gazdă.

Conform studiilor recente, virusul de care vorbim supraviețuiește în mod diferit pe diferite suprafețe, însă cele ne-poroase precum plasticul sau oțelul sunt favorite. Dacă oțelul este prezent de mult timp printre noi și asociat în mod diferit cu răspândirile virale (vedeți și cartea lui Jared Diamond, “Viruși, arme și oțel”), plasticul este materialul globalizării, fiind materialul prevalent al dispozitivelor care ne facilitează comunicarea și viața globală: telefoanele mobile, calculatoarele, interioarele avioanelor, interioarele interioarelor avioanelor (tuburi de aer conditionat, filtre, izolator de cabluri etc.).

O caracteristică și mai interesantă, profund culturală și legată de discursul pieței libere financiare, este calitatea suprafețelor din plastic și oțel: ne-porozitatea lor.

Discursul curent al modernității și al globalizării generează preferința pentru suprafețe total netede, neporoase, line, fără piedici în calea curgerii de orice fel (a mărfurilor sau capitalului).

Vrem ca totul în viață - dar mai ales marfa și capitalul - să alunece lin, fără interferențe, fără grija protuberanțelor specificității culturale, fără “piedicile” aduse de statul prea regulator sau de organismele internaționale. Traducem asta inconștient printr-o arhitectură și un design al suprafețelor lipsite de porozități, de la giganți de oțel și sticlă la toalete din marmură șlefuită până la plastificare, trecând prin mobila acoperită de un strat bun de epoxi.

Virusul curent se simte bine în acest context. El a răsărit în acest context - putem spune că, de fapt, stadiul actual al existenței sale a fost creat de acest context al globalizării. Virusurile sunt entități care exploatează mediul și găsesc interstițiile de răspândire. Netezimea globalizării oferă virusului care provoacă COVID-19 un mediu extrem de propice răspândirii - la fel de propice precum cel pentru virușii de computer și financiari care se răspândesc prin linele rețele virtuale.

Conținere/ control

Alături de măști și de dezinfectant, hartia igienică a fost printre mărfurile care au dispărut rapid de pe rafturi în Hong Kong atunci când epidemia s-a instalat. Același lucru s-a întâmplat ulterior și în Europa - când m-am mutat în Frankfurt am fost sincer mirat să văd rafturile goale.

Dincolo de explicațiile mai mult sau mai puțin raționale ce pot fi date cumpărării compulsive de hartie igienică, există și teoria psihanalitică a controlului - controlul asupra orificiilor corporale este prima forma de exersare a controlului asupra mediului. Dorința de hârtie igienică poate exprima pulsiunea spre control al unei situații incontrolabile individual precum pandemia.

Dacă virusul responsabil pentru COVID-19 este emergența și expresia globalismului pieței libere, controlul poate veni doar dinspre organisme statale sau suprastatale - dar cuvântul important aici este controlul. Într-un fel, acest virus semnalează faptul că paradigma pieței care se controlează singură este problematică pentru viața umană în sine (și existența în afara ei).

Economia stagnează dacă oamenii nu se mișcă: economia nu este o entitate separată față de oameni, cu o viață a ei ci, ca și virusul, economia este susținută de organismele purtătoare, adică de oameni. Eroarea globalismului neo-liberal a fost de a afirma și impune posibilitatea mișcării libere a mărfurilor și capitalului în absența sau prin îngrădirea mișcării libere a oamenilor. Prin postularea acestei libertăți de mișcare ale entităților materiale sau abstracte (marfă, capital), neo-liberalismul a încercat controlul organismelor regulatoare.

Nerecunoscându-se ca viruși, construind și exploatând acolo unde statele nu au reușit să protejeze (în jungle, păduri și fluvii), invadând mediul și controlând sau reducând influența statală în domenii capitale precum sănătatea și educația, economia neo-liberală și practicile pieței libere au generat virusuri care profită de acest nou mediu al liberei circulații.

În replică, aceste virusuri reamintesc importanța regularizării și a gândirii colective și de faptul că indivizii nu pot supraviețui în afara speciei. Așa cum spune o caricatură care circulă pe internet, intenția COVID-19 nu este de a omorî gazda (apropo, virusurile care își omoară gazda sunt “proști” și dispar repede), ci de a atrage atenția asupra necesității unui sistem de sănătate bazat pe efort colectiv.

Pentru cei care gândesc în termeni absoluți: a nu se confunda neo-liberalismul cu democrația. El este doar o mutație virală a capitalismului, nu capitalismul în sine și nici condiția democrației. Dimpotrivă. El îmbolnăvește, ca și COVID-19. S-ar putea adeveri că el este chiar un virus prost, care își va omorî gazdele, adică democrația și capitalismul.

Reacțiile diferite pe care diverse societăți, state și organisme internaționale le au în fața virusului sunt strâns legate de ideologia pe care o îmbrățisează.

În China am văzut controlul total al statului. În Hong Kong acesta e nuanțat - controlul este difuz, social, nu neapărat autoritar (mai ales în contextul protestelor acum mocnite). Coreea de Sud a acționat prin testare masivă și aplicarea fără limite sau grijă de “cine o să plătească” a celor mai noi tehnologii, iar societatea de acolo, prin urmărirea regulilor și aplicarea lor fără excepție. Din Coreea de Nord nu avem vești, evident.

Europa, la nivel de țări a reacționat în funcție de încrederea în proiectul politic european, iar la nivel individual a tradus regularizările propuse sau impuse în cheia dominantă a drepturilor individuale - inclusiv dreptul de a interpreta pericolul în expertiza proprie, cu întreg spectrul lui de la invincibilitate (pe mine nu mă atinge virusul, deci nu mă supun) până la ipohondrie extremă (să facem precum China, să suspendăm drepturile pentru că doar așa vom învinge virusul).

E interesant cum, în multe comentarii, Asia apare ca model de acțiune colectivă, iar “asiaticii” sunt dați ca exemple de responsabilitate socială și colectivă. În aceste discursuri, responsabilitatea și grija față de celălalt apar ca fiind importante în adoptarea generală a regulilor, ceea ce este adevărat.

Însă ce scapă vesticilor când vorbesc despre asta, e sursa acestui comportament. El este prezentat ca responsabilitate individuală (adică în cheie vestică a alegerii individuale de a fi responsabil). Nu e chiar așa, sursa acestei responsabilități afișate este controlul social bazat pe logica rușinii, nu pe etica responsabilității individuale.

Frica de a “pierde fata” este cea care-i face pe oameni responsabili acolo. Nu e vorba de un sentiment individual de responsabilitate excesivă față de celălalt ca individ, ci față de comunitatea proprie de apartenență. Dacă un individ greșește (iar a te contamina în Hong Kong de exemplu este văzut ca un rezultat al propriei responsabilități, pentru că nu ai urmat regulile) greșeala lui se extinde asupra comunității sale de apartenență, în primul rând familia, pe care și-o face de rușine.

Deci, în alte părți ale lumii unde etica rușinii e mai puțin prezentă, “modelul Asiatic” sau practicile Coreei de Sud, de exemplu, nu pot fi adoptate.

Orice model trebuie adaptat sau pur și simplu se adaptează de la sine. Întrebarea este, deci, nu de ce o face China, ci de ce am face-o noi? E important sa găsim un răspuns acceptabil care să rezoneze afectiv și cultural - dincolo de coerciția unei stări de necesitate declarate politic.

Certitudinea este că efortul de conținere și controlul acestui nou virus vor fi posibile și vor co-emerge doar odată cu conținerea virușilor neo-liberali. Vom vedea cum vom putea să le controlăm prin efort colectiv.

Nu există contribuții

Salut! Respectăm intimitatea, așa că nu îți traficăm datele. Citește Politica de confidențialitate pentru detalii.