Inclusiv – primele luni, următorul an | Inclusiv.ro

Text

Inclusiv – primele luni, următorul an

O scurtă incursiune în primele 20 de luni ale publicației noastre.

publicat pe 01.02.2020

lectură de 14 minute

hero

Pentru că transparența este unul dintre principiile pe care am fundamentat acest proiect, ți-am pregătit un raport de activitate al ultimelor opt luni și un calendar al evoluției de la idee până azi, în care-ți spunem unde suntem, ce am făcut și cum cheltuim banii, dar și ce mai avem de făcut.

Printre altele, am terminat de aranjat redacția și am îmbunătățit echipa, pe care o întărim în acest an prin colaborări cu jurnaliști experimentați, academicieni și specialiști din mai multe domenii.

Reușitele noastre din această perioadă pot fi rezumate, pe scurt, așa:

Pe Scurt

Ne concentrăm să îmbunătățim, ușor-ușor, fiecare aspect al proiectului. Dar mai e foarte mult de muncă.

Astăzi deschidem o linie de transparență prin care te ținem la curent cu felul în care se dezvoltă publicația, dilemele și problemele cu care ne întâlnim pe drum, aspirațiile și rezultatele mai puțin vizibile ochiului liber.

În următoarea perioadă, vreau să vorbim, printre altele, despre sensul știrilor și ce mai înseamnă obiectivitatea jurnalistică. Dar până atunci, îți suntem datori cu câteva explicații despre activitatea de până acum.  

Autobuzul, pasagerii și destinația

De când am citit cartea "Good to Great", a lui Jim Collins, mă gândesc la Inclusiv ca la o călătorie cu un autobuz pe care-l construim chiar noi. Pentru asta avem nevoie de un model bun, o echipă pricepută care să-l pună pe roate și să-l țină pe drum, și suficient combustibil. Destinația pe care am pus-o pe GPS ne ține pe traseu, însă proiectarea autobuzului și drumul sunt cele mai importante.

Ca să ne fie mai ușor să ne ținem de proiect, am apelat la soluția cea mai practică: să tratăm tot procesul ca pe o documentare jurnalistică - căutăm și citim tot ce-i relevant pe subiect, dăm telefoane, organizăm întâlniri, luăm interviuri, ne consultăm cu specialiști din domeniu, scriem și rescriem până înțelegem suficient de bine ce e de făcut. Apoi, dăm mai departe și altora.

Până acum, procesul a durat 20 de luni. Ca-n orice documentare, lucrurile au fost și bune și rele, și ușoare și grele. Ne-am poticnit, am avut avarii, am refăcut calculele și ne-am așezat iar pe rută. Am învățat că singurul lucru asupra căruia avem control sunt rutinele din proces.

Asta ne preocupă foarte mult în această perioadă, așa că dă-mi voie să-ți povestesc ce am făcut în ultimele șapte-opt luni, de când te-ai alăturat și tu comunității Inclusiv.

Voi ilustra pașii traseului nostru cu ajutorul schemei pe care o folosim în procesele interne (procesul nu e liniar, unele etape pot funcționa în paralel și, de cele mai multe ori, e un dute-vino între ele, până ajungi la un text consistent, coerent, echilibrat):

Ilustrație de Alex Munteanu
Ilustrație de Alex Munteanu

Identificarea temei, predocumentarea și definirea subiectului (șase luni)

Procesul a început la final de 2017 cu discuții pe marginea frustrărilor profesionale de la acel moment. Problema principală era sustenabilitatea proiectului în care lucram și stabilitatea personală, astfel că predocumentarea nu a avut legătură cu Inclusiv, a cărui formă nu se întrezărea la acel moment.

După aproape șase luni era clar, însă, că subiectul e altul, așa că am început să căutăm un nume pentru noul proiect (definirea subiectului) și un unghi de abordare (cum o ne propunem să fie noul proiect). 

Documentarea inițială (cinci luni)

A început în mai 2018, cu primele interacțiuni cu statul și o serie de mici bariere birocratice; cercetare de piață; căutarea, testarea în eprubetă și alegerea unui model de funcționare potrivit. 

Scrierea (opt luni)

Prin septembrie 2018 am început să structurăm pe foaie toate ideile și documentația pe care le adunam de câteva luni. Au început alte opt luni de muncă pentru dezvoltarea și publicarea conceptului, crearea unei identități, planificarea și executarea cu bine (și cu mult noroc) a celei mai de succes campanii de strângere de fonduri din jurnalismul românesc. Asta e faza în care ai apărut și tu în proiect, când ți-am cerut ajutorul ca să ne apucăm de această provocare dificil.

După 18 luni de muncă, în iunie 2019 am avut pentru prima dată resurse financiare care să ne susțină ideile. De atunci, au trecut opt luni, iar asta este perioada despre care vreau să-ți povestesc acum.

Ilustrație de Alex Munteanu
Ilustrație de Alex Munteanu

Editarea (patru luni)

Cu bani în cont, lucrurile au devenit floare la ureche. Glumesc, lucrurile nu s-au simplificat, dar au devenit mai ușor de făcut. Mai bune, dar nu grozave. Primul pas a fost să ne instalăm într-un sediu, care a devenit hub-ul activității noastre: aici avem o redacție generoasă în care ne facem treaba și ne întâlnim cu tine, din când în când, dar și două spații în plus pe care din această lună le folosim ca sursă alternativă de venituri.

Apoi, am luat pulsul comunității ca să putem decide în ce direcții să ne concentrăm atenția în primul an de activitate. După ce am procesat sutele de răspunsuri, am început să dezvoltăm un sistem de funcționare intern, iar din luna august am adăugat la acest proces și extinderea echipei, care până în acel moment era formată din doar doi oameni full-time și câțiva voluntari.

Am fixat data publicării (lansarea din 21 octombrie) și ne-am pus pe treabă cu un calendar clar și un deadline mare pe tabla din redacție, pentru că rezultatele palpabile sunt importante pentru toată lumea.

Am adunat toate piesele necesare și ne-am apucat să le mai aproape de forma de autobuz pe care ne-o doream. Chiar dacă nu aveam încă un autobuz funcțional, am decis să-l dezvelim la data stabilită, și de-o fi să meargă mai poticnit.

Din august până la lansare am mai urcat în el doi jurnaliști, și, pro-bono, o specialistă în comunități și un manager de redacție.

Publicare (lansarea inclusiv.ro)

Ne-am lansat pe 21 octombrie, la patru luni de la crowdfunding, în mijlocul tuturor acestor evoluții interne. Platforma nu e la potențialul maxim, iar conținutul are nevoie de îmbunătățiri, însă am considerat mai important să începem de undeva, în loc să ne concentrăm de la început pe rezultatul final. 

Feedback loop (constant)

Odată cu lansarea publicației și publicarea primelor materiale am intrat în zona de feedback cu toate componentele proiectului. Asta ne ajută să îmbunătățim câte puțin fiecare aspect, ca să ne apropiem de forma pe care ne-o dorim, prin reglaje la sistem, echipă și conținut. 

Suntem în proces de lansare a versiunii doi a inclusiv.ro, am îmbunătățit procesele interne, la care adăugăm, pe rând, elemente noi și am ajuns la un mix potrivit între conținutul produs intern și cel de la colaboratori. 

Pentru unii, rezultatele de până acum pot părea sub așteptări în acest moment. În “Atomic Habits”, James Clear denumește fenomenul “Valea dezamăgirii”. În fazele timpurii și de mijloc ale oricărei încercări, spune autorul, te aștepți la progrese liniare și devine frustrant cât de lipsite de efecte pot părea schimbările în primele zile, săptămâni sau luni. Pare că nu ajungi nicăieri, pentru că rezultatele vizibile vor apărea mai târziu decât te-ai aștepta. 

Grafic de Alex Munteanu, după James Clear - "Atomic Habits"
Grafic de Alex Munteanu, după James Clear - "Atomic Habits"

Dar rezultatele devin vizibile doar după repetarea cu îndârjire a rutinelor, până la automatism.

În “Good to Great”, o cercetare care a urmărit evoluția în peste 40 de ani a 1435 de companii listate la bursele americane, Jim Collins numește acest proces “the flywheel effect” (“efectul volantei”).

După ce înțelegi ce ai de făcut, trebuie să faci asta cu trudă și încăpățânare, până sistemul funcționează de la sine.

Collins ilustrează astfel mecanismul: închipuie-ți un disc imens din două tone de metal, cu un diametru de aproape 10 metri, montat orizontal pe o axă; apoi imaginează-ți că sarcina ta e să faci roata să se miște cât mai repede și cât mai mult; la prima atingere, mișcarea roții e imperceptibilă; cu mari eforturi, reușești prima rotație după trei sau patru ore; împingi în continuare, iar roata se mișcă un pic mai repede, constant și consistent. După zeci, sute sau mii de rotații, roata începe să se învârtă de la sine.

Astăzi, noi abia ne apucăm să învârtim roata. În timp ce împingem cu greu la ea, căutăm și oameni potriviți pe care să-i urcăm în autobuz, le găsim locurile potrivite, și-i dăm jos pe cei cărora nu le găsim locul.

Asta înseamnă opriri și intervenții frecvente care întârzie autobuzul. 

Procesele de lucru și rutinele interne pe care le-am creat de la zero, în funcție de nevoile identificate în primele luni, nu s-au rodat încă suficient ca să devină automatisme. Unii din oamenii cu care am început au coborât din autobuz, au urcat alții, iar acest proces va mai continua până vom găsi o formulă stabilă. 

În acest moment, focusul nostru e să scriem zilnic, ca să îmbunătățim conținutul.

Cum cheltuim banii

Pentru că nimic din cele de mai sus nu s-ar întâmpla fără contribuția ta financiară, trebuie să-ți explic pe scurt cum cheltuim bugetul disponibil. 

Când am planificat campania de strângere de fonduri, am creionat trei proiecții de buget pentru un an de activitate Inclusiv: 

Ideal, am fi avut nevoie de puțin peste 200.000€/an. Proiecția ideală rămâne una dintre țintele noastre, însă pentru 2022-23. 

Bun, ar fi însemnat un buget de circa 148.000€/an. E ținta noastră pentru 2021.

Minim, 100.000€/an, care a fost ținta campaniei noastre. Rezultatul campaniei: 104.000€, puțin peste minim. E bugetul cu care lucrăm și de care ne bucurăm nespus. Până la urmă, o cameră sau o jumătate de casă e mai bună decât nici o casă.

Fără banii ăștia, ne-ar fi fost aproape imposibil să ne apucăm de construit o publicație. Dar e un buget care ne obligă să fim foarte flexibili, să avem o echipă mică și să ne ajutăm mult cu colaboratori externi. Partea bună e că învățăm cum să fim eficicenți într-un sistem imperfect. 

Astăzi, procesele noastre interne pot fi rezumate așa: ne clarificăm rolurile, întărim echipa și clădim peste acest nucleu. Scopul e să consolidăm un stil propriu al publicației, ca să facem jurnalismul cumpătat și documentat în profunzime pentru care ne-am adunat aici.

Procesul e complicat și pe alocuri istovitor. Așa că îți mulțumim încă o dată pentru răbdare și sprijin. 

Până acum, am avut o execuție bugetară extrem de precaută și am cheltuit în prima jumătate de an de existență doar puțin peste 40% din banii pe care ni i-ai dat. De luna asta, cu banii necheltuiți începem să punem pe ștatele de plată câțiva dintre colegii care ne-au ajutat pro-bono în ultimele șase luni și o serie de colaboratori care să ne ajute să învârtim roata mai repede.  

În acest moment, Inclusiv înseamnă:

Redacția - doi reporteri full-time, doi colaboratori permanenți, un programator part-time și un coordonator; pro-bono ne-au ajutat până acum un manager de redacție și un specialist în comunități online, pe care vom începe să-i plătim, alături de un coordonator editorial. 

Voluntari - avem un canal de slack cu 48 de membri ai comunității care ne ușurează munca în diferite feluri; 

SC Inclusiv - am creat un grup de facebook dedicat membrilor fondatori Inclusiv; 

Membri - 1725 de oameni ne susțin financiar și emoțional

Newsletter - încă de la început este canalul nostru principal de comunicare, pe care ne dorim să-l dezvoltăm în acest an; 

Inclusiv.ro  - 10 materiale cu peste 45.000 de cititori din 112 țări, în 2019; platforma este încă în curs de dezvoltare

Alături de cele de mai sus, comunitatea noastră mai înseamnă și peste 16 mii de fani și urmăritori pe Facebook, Instagram și Twitter.

Încotro ne îndreptăm

Lunile următoare vor însemna o definire mai clară a conceptului de jurnalism constructiv pe care dorim să-l facem alături de tine. Asta presupune concentrarea pe câteva tematici esențiale, distanțarea temporală de azi și de ieri, căutarea în profunzime a răspunsurilor la întrebările “de ce” și “cum” în povești complexe cu întinderi generoase, indiferent de forma lor - text, video, podcast. 

= consolidăm

= creștem echipa

= îmbunătățim conținutul

= ducem mai departe conversația cu tine

= lucrăm îndeaproape

Sper că te-am ajutat să înțelegi mai bine transformările prin care trecem și cât de importantă este răbdarea ta pentru noi. Pentru întrebări și detalii despre oricare dintre cele de mai sus lucruri îți stau la dispoziție în secțiunea de comentarii sau la adresa stefan@inclusiv.ro

Contribuie la discuție
0 contribuții

Nu există contribuții

Salut! Respectăm intimitatea, așa că nu îți traficăm datele. Citește Politica de confidențialitate pentru detalii.